luni, 28 iunie 2010
Rezumat la jumatate de an
Dragii mei cititori
In primul rand sper ca mai existati. E drept ca n-am mai dat nici un semn de viata in ultima vreme dar mi-am promis un an focusat pe activitati non-web.
Si cum bate la usa jumatatea anului m-am apucat sa fac inventarul.
Am pornit la drum cu speranta ca anul asta nu va mai fi Clara asa bolnava. Si cu o exceptie parca parca e mai bine: 2 antibiotice in 6 luni pe caz de puroi in gat si de 4 ori conjunctivita. Puroi am facut si eu dupa ea (asa dureri de gat n-am mai avut de cand eram copil mic), conjunctivita nu ca nu e stilul meu dar in orice caz e din familie (sor'mea face la fel de des).
Exceptia o reprezinta o infectie cu salmonella care aproape ca ne-a dat toata existenta peste cap. Inca nu a scapat de balaur (iese in scaun) desi hopul a fost la inceputul lui martie. S-a dus concediul dar cel mai rau e ca era sa se duca si job-ul ca nu stiam daca o mai primeste la gradinita sau nu. Pana la urma s-a rezolvat desi pana nu trece de tot stau cu inima cat un purice.
Scopul 2 a fost marirea de salariu si avansarea. Cum trecusem deja de 1 aprilie imi pierdusem speranta si injuram criza printre dinti dar pana la urma la venit vestea buna. Yuhuuu!
Scopul 3 : bicicleta si miscare. Checked! Am primit de ziua mea o bicicleta stil olandez cu cos rosu rosu si asa merg eu acum la serviciu cu parul in vant printre lanuri de grau si rapita. Bineinteles cand nu ploua. :)
Scopul 4 a fost buturuga mica dar care putea rasturna caruta mare: lupta impotriva fobiei mele nr1 : masina si eu la volan. In februarie m-am inscris la scoala, am incercat sa ajung macar de 2 ori pe saptamana la teorie (aici e obligatoriul cursul teoretic) si in mai am dat examenul de teorie. Cale libera deci pentru a invata sa conduc. Si a mers mai repede si mai bine decat ma asteptam. O sa ii ridic statuie lui Thomas ptr rabdarea de care a dat dovada. :) De 2 saptamani sunt soferita! Nissan rosu, nr de Krefeld...partiiiieeeeee!
Scopul 5 n-a fost in scop dar e pe post de bonus gras: mama a iesit la pensie si ni se alatura din octombrie. NEBUNIEEE ce fain va fii! Si tot din octombrie schimba Clara gradinita. Am primit loc la gradi de stat, total pe nepregatite (ne asteptam sa intram abia de la anul din august) si e la 10 min de mers pe jos de serviciu. Mama o poate duce si o poate aduce, arata super super bine si normal sunt foarte multi copii la putine educatoare(20-25 la 2 educatoare fata de privat cu 10 copii la 3 educatoare :)). Am emotii enorme dar sper sa iasa totul bine. La ziua de test s-a comportat Clara tare bine si i-a placut mult de educatoare.
Si clar datorita diferentei de cash in advance pe care trebuie sa-i dam lunar se intrevede primul scop pe anul viitor: propria casuta.
Urmeaza poze cu tzutzu mic care s-a facut mare. E o dulce, o incapatanata ceva de speriat si o destepta (normal :)).
Va pup si sa stiti ca nu mai scriu dar de citit va citesc :)
In primul rand sper ca mai existati. E drept ca n-am mai dat nici un semn de viata in ultima vreme dar mi-am promis un an focusat pe activitati non-web.
Si cum bate la usa jumatatea anului m-am apucat sa fac inventarul.
Am pornit la drum cu speranta ca anul asta nu va mai fi Clara asa bolnava. Si cu o exceptie parca parca e mai bine: 2 antibiotice in 6 luni pe caz de puroi in gat si de 4 ori conjunctivita. Puroi am facut si eu dupa ea (asa dureri de gat n-am mai avut de cand eram copil mic), conjunctivita nu ca nu e stilul meu dar in orice caz e din familie (sor'mea face la fel de des).
Exceptia o reprezinta o infectie cu salmonella care aproape ca ne-a dat toata existenta peste cap. Inca nu a scapat de balaur (iese in scaun) desi hopul a fost la inceputul lui martie. S-a dus concediul dar cel mai rau e ca era sa se duca si job-ul ca nu stiam daca o mai primeste la gradinita sau nu. Pana la urma s-a rezolvat desi pana nu trece de tot stau cu inima cat un purice.
Scopul 2 a fost marirea de salariu si avansarea. Cum trecusem deja de 1 aprilie imi pierdusem speranta si injuram criza printre dinti dar pana la urma la venit vestea buna. Yuhuuu!
Scopul 3 : bicicleta si miscare. Checked! Am primit de ziua mea o bicicleta stil olandez cu cos rosu rosu si asa merg eu acum la serviciu cu parul in vant printre lanuri de grau si rapita. Bineinteles cand nu ploua. :)
Scopul 4 a fost buturuga mica dar care putea rasturna caruta mare: lupta impotriva fobiei mele nr1 : masina si eu la volan. In februarie m-am inscris la scoala, am incercat sa ajung macar de 2 ori pe saptamana la teorie (aici e obligatoriul cursul teoretic) si in mai am dat examenul de teorie. Cale libera deci pentru a invata sa conduc. Si a mers mai repede si mai bine decat ma asteptam. O sa ii ridic statuie lui Thomas ptr rabdarea de care a dat dovada. :) De 2 saptamani sunt soferita! Nissan rosu, nr de Krefeld...partiiiieeeeee!
Scopul 5 n-a fost in scop dar e pe post de bonus gras: mama a iesit la pensie si ni se alatura din octombrie. NEBUNIEEE ce fain va fii! Si tot din octombrie schimba Clara gradinita. Am primit loc la gradi de stat, total pe nepregatite (ne asteptam sa intram abia de la anul din august) si e la 10 min de mers pe jos de serviciu. Mama o poate duce si o poate aduce, arata super super bine si normal sunt foarte multi copii la putine educatoare(20-25 la 2 educatoare fata de privat cu 10 copii la 3 educatoare :)). Am emotii enorme dar sper sa iasa totul bine. La ziua de test s-a comportat Clara tare bine si i-a placut mult de educatoare.
Si clar datorita diferentei de cash in advance pe care trebuie sa-i dam lunar se intrevede primul scop pe anul viitor: propria casuta.
Urmeaza poze cu tzutzu mic care s-a facut mare. E o dulce, o incapatanata ceva de speriat si o destepta (normal :)).
Va pup si sa stiti ca nu mai scriu dar de citit va citesc :)
sâmbătă, 20 februarie 2010
Dupa o luna
A trecut aproape o luna de cand ne invartim in lumea celor 2 anisori.
Multumim pe aceasta cale inca odata tuturor celor care ne-au felicitat.
A trecut tare repede luna asta si a adus cu ea schimbari cat casa. Clara creste, invata, se incapataneaza pe zi ce trece sau mai prezis isi cizeleaza cu precizie de elvetian caracterul si personalitatea.
Si imi place ce iese. Nu e usor mai ales cand se transforma instant in furie dar e tare frumos.
Sper in mod special ca isi va pastra pana la maturitate empatia si simtul umorului.
Cu timpul stau de la rau la mai rau. Din ce nu aveam s-a facut si mai putin ca am inceput scoala de soferi. La serviciu proiecte cat casa dar cine mai are asa ceva in vreme de criza?! Asa ca nu ma plang, ma bucur si sper sa ne tina tot asa. Se intrevede o marire de salariu si o crestere in ierarhie de la inceputul lui aprilie. N-ar fi rau. Macar ar balansa un pic eforturile depuse anul trecut.
Vrem concediu pe o insula. Nu stim care. Oricum sa aiba musai si munte ca altfel o luam razna. Nu suntem facuti sa stam la mare, la soare mai mult de 2 zile. La Gomera e o optiune dar se ajunge cam greu: avion Tenerifa + feribot + masina musai ca altfel nu prea ai cum sa te deplasezi pe acolo.
Clara are plattfuß la ambele picioruse asa ca ne paste de acum iar mersul pe la ortopezi. Ne-a fost recomandata o tanti care stie sa lucreze bine cu copii mici. Mergem marti. Sa vedem ce iese. Talpitze? Gimnastica? Ambele? Important e sa nu o stresam pe Clara suplimentar.
Clara n-a crescut suficient in ultimul an. Eu zic ca da, statisticile si graficele lui peste zic ca nu. Are 87de cm si 12,3kg. Ca sa fie tanti doctor linistita mergem din 3 in 3 luni la masurat. Daca nu vine bum-ul in 6 luni ne trimite la un expert in domeniu.
Imi place tare mult tanti doctor dar incep sa suspectez o lejeritate in trimis in stanga si in dreapta din cauza asigurarii private.
Cum a fost peste tot epidemie de conjunctivita a luat-o si Clara. Am scapat de ea cu homeopate si picaturi. Apoi a trecut si a facut otita.:) N-am mai scapat de antibiotic. Acum e cu tati la spital. PP ca iar urechea ca s-a trezit sifonata rau dupa somnul de amiaza si cu urlete sa ne auda toata strada. Si singura durere experimentata pana cum care nu se lasa calmata e aia de urechi. So..la medic cu matza mea.
Sambata gatesc ceva special. Adica in cursul saptamanii numai chestii rapide, Clarei o supa sau o tocanita usoara seara si asta e. Saptamana trecuta am facut scoici. In vin alb. O nebunie! Erau demne de servit in restaurant.
Azi am gasit cartofi noi. I-am prajit, amestecat cu usturoi si marar si am servit langa salata verde cu castraveti. A mancat si Clara de s-au batut hotii la gura ei.
Cam asta de la noi. Sper sa revin mai devreme de 1 luna. Sigur am uitat sa povestesc ceva. Parca imi sta pe limba. Eh..asta e. Next time.
Multumim pe aceasta cale inca odata tuturor celor care ne-au felicitat.
A trecut tare repede luna asta si a adus cu ea schimbari cat casa. Clara creste, invata, se incapataneaza pe zi ce trece sau mai prezis isi cizeleaza cu precizie de elvetian caracterul si personalitatea.
Si imi place ce iese. Nu e usor mai ales cand se transforma instant in furie dar e tare frumos.
Sper in mod special ca isi va pastra pana la maturitate empatia si simtul umorului.
Cu timpul stau de la rau la mai rau. Din ce nu aveam s-a facut si mai putin ca am inceput scoala de soferi. La serviciu proiecte cat casa dar cine mai are asa ceva in vreme de criza?! Asa ca nu ma plang, ma bucur si sper sa ne tina tot asa. Se intrevede o marire de salariu si o crestere in ierarhie de la inceputul lui aprilie. N-ar fi rau. Macar ar balansa un pic eforturile depuse anul trecut.
Vrem concediu pe o insula. Nu stim care. Oricum sa aiba musai si munte ca altfel o luam razna. Nu suntem facuti sa stam la mare, la soare mai mult de 2 zile. La Gomera e o optiune dar se ajunge cam greu: avion Tenerifa + feribot + masina musai ca altfel nu prea ai cum sa te deplasezi pe acolo.
Clara are plattfuß la ambele picioruse asa ca ne paste de acum iar mersul pe la ortopezi. Ne-a fost recomandata o tanti care stie sa lucreze bine cu copii mici. Mergem marti. Sa vedem ce iese. Talpitze? Gimnastica? Ambele? Important e sa nu o stresam pe Clara suplimentar.
Clara n-a crescut suficient in ultimul an. Eu zic ca da, statisticile si graficele lui peste zic ca nu. Are 87de cm si 12,3kg. Ca sa fie tanti doctor linistita mergem din 3 in 3 luni la masurat. Daca nu vine bum-ul in 6 luni ne trimite la un expert in domeniu.
Imi place tare mult tanti doctor dar incep sa suspectez o lejeritate in trimis in stanga si in dreapta din cauza asigurarii private.
Cum a fost peste tot epidemie de conjunctivita a luat-o si Clara. Am scapat de ea cu homeopate si picaturi. Apoi a trecut si a facut otita.:) N-am mai scapat de antibiotic. Acum e cu tati la spital. PP ca iar urechea ca s-a trezit sifonata rau dupa somnul de amiaza si cu urlete sa ne auda toata strada. Si singura durere experimentata pana cum care nu se lasa calmata e aia de urechi. So..la medic cu matza mea.
Sambata gatesc ceva special. Adica in cursul saptamanii numai chestii rapide, Clarei o supa sau o tocanita usoara seara si asta e. Saptamana trecuta am facut scoici. In vin alb. O nebunie! Erau demne de servit in restaurant.
Azi am gasit cartofi noi. I-am prajit, amestecat cu usturoi si marar si am servit langa salata verde cu castraveti. A mancat si Clara de s-au batut hotii la gura ei.
Cam asta de la noi. Sper sa revin mai devreme de 1 luna. Sigur am uitat sa povestesc ceva. Parca imi sta pe limba. Eh..asta e. Next time.
luni, 25 ianuarie 2010
Pentru cine avea indoieli
Pentru toti cei care aveau indoieli ca motanul meu scump si iubit a facut astazi 2 ani reiau cu mare placere conversatia noastra mama - fiica de azi 8:00 dimineata.
Mama incepe.
- Clara hai sa dam jos pijamaua sa te imbrac.
- NEIN!
- Clara mami hai sa mergem la gradi sa te sarbatoreasca copii.
- NEIN!
- Clara vrei sa papi ceva?
- NEIN!
- Vrei sa bei ceva? Mai vrei laptic?
- NEIN!
- Mai mama dar altceva in afara de Nein mai spui astazi?
- NEIN!
q.ed. Fata mea are 2 ani. :)
LA MULTI ANI iubita mea! Sa fii sanatoasa, sa ai parte numai de bucurii si impliniri.
Mama incepe.
- Clara hai sa dam jos pijamaua sa te imbrac.
- NEIN!
- Clara mami hai sa mergem la gradi sa te sarbatoreasca copii.
- NEIN!
- Clara vrei sa papi ceva?
- NEIN!
- Vrei sa bei ceva? Mai vrei laptic?
- NEIN!
- Mai mama dar altceva in afara de Nein mai spui astazi?
- NEIN!
q.ed. Fata mea are 2 ani. :)
LA MULTI ANI iubita mea! Sa fii sanatoasa, sa ai parte numai de bucurii si impliniri.
vineri, 1 ianuarie 2010
LA MULTI ANI 2010!!!
La Multi Ani cu multe realizari si sanatate.
Cu liniste in suflet si bucurii si putere sa trecem peste orice obstacole ne-ar iesi in cale.
Cu mult drag va imbratiseaza,
Clara, Moni si Isti
Cu liniste in suflet si bucurii si putere sa trecem peste orice obstacole ne-ar iesi in cale.
Cu mult drag va imbratiseaza,
Clara, Moni si Isti
luni, 14 decembrie 2009
miercuri, 9 decembrie 2009
Rezumat
A trecut deja o luna si daca nu azi sigur trece anul si nu apuc sa mai scriu nimic pe blog.
De ce tocmai azi? Pai e prima zi pe anul asta cand stau acasa bolnava. O viroza ciudata cu febra numai seara, cu dureri de muschi si probleme cu stomacul mi-a pus capac asa ca aseara am decis ca azi stau acasa. Am dormit pana la 10:30, am papat o banana, am raspuns la cateva mail-uri urgente si acum am timp sa rezumez.
Deci sa incepem:
1. acum o luna eram la spital cu Clara sa facem controlul pregatitor operatiei de polipi. Pe 10 noiembrie a facut operatia. A decurs bine, Clara s-a comportat excelent dupa si la somnul de seara a respirat prima data in ultimele luni pe nas si nu pe gura.
2. saptamana operatiei am stat cu ea acasa iar apoi a venit mama. Apoi a venit si tanti Ralu in vizita o saptamana si Clara s-a indragostit iremediabil de ea. Si acum striga dimineata dupa ea prin casa.
3. a inceput Clara sa isi inbunatateasca vocabularul. Repeta dupa noi si le ameteste in romana/germana dar incepe sa se faca inteleasa.
4. Clara a descoperit Lego-ul. Cu piesele de lemn de construit nu am avut pic de succes. Nici acum nu se joaca cu ele. In spital insa s-a aratat foarte interesata de Lego asa ca m-am conformat si i-am luat. Succes pe toata linia!
5. Clara cere la olita seara si dimineata la pishi. Dar numai ca sa se joace. Vrea sa ii dai pantalonii si dresul jos dar nu pampers-ul. :)
6. Eu si al meu consort am luat o gura de aer proaspat acum ca e mama aici. Ne-am mai odihnit, am mai rezolvat una alta.
7. Eu si al meu consort ne-am vaccinat contra gripei porcine. A durut bratul stang vre-o 3 zile si gata. Speram ca asa o sa reusim sa o protejam mai bine pe Clara.
8. Am fost in sfarsit la portughezi dupa o pauza de mai bine de 10 luni. Am papat creveti si scoici minunate ca de obicei si am baut un Vino Verde. Ne-a prins tare bine.
9. Am venit Mos Niculae. Poze urmeaza. La noi a fost finut si cu chestii mititele ca doar nu-i Mos Craciun sa aiba tolba plina.
Si or mai fi dar nu imi vin acum. Pun imediat niste poze cu Clara ca n-ati mai vazut-o de mult.
De ce tocmai azi? Pai e prima zi pe anul asta cand stau acasa bolnava. O viroza ciudata cu febra numai seara, cu dureri de muschi si probleme cu stomacul mi-a pus capac asa ca aseara am decis ca azi stau acasa. Am dormit pana la 10:30, am papat o banana, am raspuns la cateva mail-uri urgente si acum am timp sa rezumez.
Deci sa incepem:
1. acum o luna eram la spital cu Clara sa facem controlul pregatitor operatiei de polipi. Pe 10 noiembrie a facut operatia. A decurs bine, Clara s-a comportat excelent dupa si la somnul de seara a respirat prima data in ultimele luni pe nas si nu pe gura.
2. saptamana operatiei am stat cu ea acasa iar apoi a venit mama. Apoi a venit si tanti Ralu in vizita o saptamana si Clara s-a indragostit iremediabil de ea. Si acum striga dimineata dupa ea prin casa.
3. a inceput Clara sa isi inbunatateasca vocabularul. Repeta dupa noi si le ameteste in romana/germana dar incepe sa se faca inteleasa.
4. Clara a descoperit Lego-ul. Cu piesele de lemn de construit nu am avut pic de succes. Nici acum nu se joaca cu ele. In spital insa s-a aratat foarte interesata de Lego asa ca m-am conformat si i-am luat. Succes pe toata linia!
5. Clara cere la olita seara si dimineata la pishi. Dar numai ca sa se joace. Vrea sa ii dai pantalonii si dresul jos dar nu pampers-ul. :)
6. Eu si al meu consort am luat o gura de aer proaspat acum ca e mama aici. Ne-am mai odihnit, am mai rezolvat una alta.
7. Eu si al meu consort ne-am vaccinat contra gripei porcine. A durut bratul stang vre-o 3 zile si gata. Speram ca asa o sa reusim sa o protejam mai bine pe Clara.
8. Am fost in sfarsit la portughezi dupa o pauza de mai bine de 10 luni. Am papat creveti si scoici minunate ca de obicei si am baut un Vino Verde. Ne-a prins tare bine.
9. Am venit Mos Niculae. Poze urmeaza. La noi a fost finut si cu chestii mititele ca doar nu-i Mos Craciun sa aiba tolba plina.
Si or mai fi dar nu imi vin acum. Pun imediat niste poze cu Clara ca n-ati mai vazut-o de mult.
sâmbătă, 10 octombrie 2009
Capsuni si morcovi...la mic dejun
Ieri matza mea n-a dormit la gradinita. N-a vrut. N-au insistat nici educatoarele ca a fost plina de energie si voie buna.
Am luat-o cam tarziu de la gradi. Abia am reusit sa plec de la serviciu si am continuat oricum de acasa cu Italia si Olanda la telefon...mama ce bomba le-as pune @!?@!?. Clara a adormit in masina si am zis ca o lasam sa doarma pana la 7 si apoi o punem mai tarziu la culcare.
Vezi sa nu. Am trezit-o, a mancat cu chiu cu vai ca-i pica capul in farfurie, si-a baut lapticul si pana sa ma duc eu sa aduc pijamaua dormea deja pe canapea din sufragerie.
Si a dormit bustean pana la 6 dimineata. Dar n-a fost bai ca si eu m-am trezit. Asa ca ne-am pus pe joaca vorbind incet sa nu-l trezim pe tati.
Ne-am facut un mic dejun vitaminos cu capsuni si morcovi (Clara a cerut) :) si cu shake de iaurt cu banane si müsli (dorinta lui mami). Miam miam!!! Rezultatul: a spus "vreau" politicos si in germana. :)
M-a dus la canitzele mele luate din Turcia, a spus "möchte" si apoi a precizat aratand cu degetul "das" (adica "aia"). Adica usor usor ne apropiem de nivelul de vorbire de la 1 an si 6 luni. Mai avem de recuperat dar macar si-a dat drumul. Propozitii nu face dar daca imi invata cuvinte noi si le si foloseste sunt perfect multumita. Momentan.
Acum normal ca doarme. Tati s-a dus dupa vinete ca facem zacusca si eu am facut o supita de vita cu fidea si am pregatit legume pentru o mica salata de boeuf.
A da..si ploua. De aseara non-stop. Si va continua se pare si maine. Asa ca ne astepta un week-end greu.
Am luat-o cam tarziu de la gradi. Abia am reusit sa plec de la serviciu si am continuat oricum de acasa cu Italia si Olanda la telefon...mama ce bomba le-as pune @!?@!?. Clara a adormit in masina si am zis ca o lasam sa doarma pana la 7 si apoi o punem mai tarziu la culcare.
Vezi sa nu. Am trezit-o, a mancat cu chiu cu vai ca-i pica capul in farfurie, si-a baut lapticul si pana sa ma duc eu sa aduc pijamaua dormea deja pe canapea din sufragerie.
Si a dormit bustean pana la 6 dimineata. Dar n-a fost bai ca si eu m-am trezit. Asa ca ne-am pus pe joaca vorbind incet sa nu-l trezim pe tati.
Ne-am facut un mic dejun vitaminos cu capsuni si morcovi (Clara a cerut) :) si cu shake de iaurt cu banane si müsli (dorinta lui mami). Miam miam!!! Rezultatul: a spus "vreau" politicos si in germana. :)
M-a dus la canitzele mele luate din Turcia, a spus "möchte" si apoi a precizat aratand cu degetul "das" (adica "aia"). Adica usor usor ne apropiem de nivelul de vorbire de la 1 an si 6 luni. Mai avem de recuperat dar macar si-a dat drumul. Propozitii nu face dar daca imi invata cuvinte noi si le si foloseste sunt perfect multumita. Momentan.
Acum normal ca doarme. Tati s-a dus dupa vinete ca facem zacusca si eu am facut o supita de vita cu fidea si am pregatit legume pentru o mica salata de boeuf.
A da..si ploua. De aseara non-stop. Si va continua se pare si maine. Asa ca ne astepta un week-end greu.
luni, 5 octombrie 2009
Lipici pentru ciorapi
S-a inventat asa ceva? Ca mie imi trebuie. Cantitati industriale.
Copila asta ma face cu nervii. Una doua isi scoate ciorapii, papucii, adidasi...egal. Sa umble ea in picioarele goale. In mod normal o cert, punem la loc si gata. Dar cand face asta acum cand are febra 39 (a crescut iar :() imi vine sa o mananc cu fulgi cu tot.
Sau poate ceva Uhu? Prenandez?
Copila asta ma face cu nervii. Una doua isi scoate ciorapii, papucii, adidasi...egal. Sa umble ea in picioarele goale. In mod normal o cert, punem la loc si gata. Dar cand face asta acum cand are febra 39 (a crescut iar :() imi vine sa o mananc cu fulgi cu tot.
Sau poate ceva Uhu? Prenandez?
Dubla 2
Îar e luni. Iar am concediu. Iar e Clara cu mine acasa. :( Suna cunoscut?!
Diferenta fata de saptamana trecuta e febra. Azi-noapte la 4 jumate s-a trezit motanul si a inceput sa planga si sa se vaite.
Masuram : 39C.
Dimineata am fost la orelistul specialist. Ne-a recomandat si el operatia. Nu s-a imbunatatit situatia si in corelatie cu cele 4 saptamani neintrerupte de infectie nas-gat cam asta ar fi solutia.
Dar solutia posibil sa nu fie permanenta. La copii asa mici e greu de eliminat toate adenoidele. Daca raman ceva franjuri aia sunt capabili sa se umfle iar si ajungi peste 2 ani iar la operatie.
Reversul medaliei e un copil care din toamna pana in primavara e non-stop cu nasul infectat si mai puncteaza cu cate o otita si o amigdalita.
Degeaba facem cure de imunizare. Problema e fizica, exista si o eliminare ar aduce temporar sau nu o imbunatarire substantiala. Cel putin asa suna teoria.
Ufff..sun tare trista. :(
Diferenta fata de saptamana trecuta e febra. Azi-noapte la 4 jumate s-a trezit motanul si a inceput sa planga si sa se vaite.
Masuram : 39C.
Dimineata am fost la orelistul specialist. Ne-a recomandat si el operatia. Nu s-a imbunatatit situatia si in corelatie cu cele 4 saptamani neintrerupte de infectie nas-gat cam asta ar fi solutia.
Dar solutia posibil sa nu fie permanenta. La copii asa mici e greu de eliminat toate adenoidele. Daca raman ceva franjuri aia sunt capabili sa se umfle iar si ajungi peste 2 ani iar la operatie.
Reversul medaliei e un copil care din toamna pana in primavara e non-stop cu nasul infectat si mai puncteaza cu cate o otita si o amigdalita.
Degeaba facem cure de imunizare. Problema e fizica, exista si o eliminare ar aduce temporar sau nu o imbunatarire substantiala. Cel putin asa suna teoria.
Ufff..sun tare trista. :(
duminică, 4 octombrie 2009
Comportamente ciudate
Care sunteti pe unda si puteti ajuta cu un sfat sau o lamurire sunteti asteptati cu caldura.
Ma confrunt momentan cu comportamente ciudate din partea Clarei si nu prea stiu ce sa fac.
Clara "minte" de multe ori . Am pus "" ca nu stiu cum sa definesc fenomenul. De ex, vine practicanta noua la gradi, ii spune Clarei sa isi aduca papucii, Clara vine cu perechea favorita (cei ai lui Max), fata intreaba "Clara astia sunt papucii tai?" si ea raspunde senin "Ja".
Acasa la fel: o vad ca a facut kk si o intreb. "Clara ai facut kk?". La fel de senin se aude un "Nein".
Nu se pune problema ca nu pricepe ce ii spui. Dar am senzatia ca pe ea o distreaza asa ceva. De unde are comportamentul asta nu stiu si nu stiu ce sau daca ar trebui sa fac ceva. Nu vreau sa ma trezesc ca la 3 ani minte de ingheata apele.
Si la fel face si cu vorbitul. Ia cartea, incepe sa arate cu degetul una alta si le spune la toate "Auto". Eu o corectez si spun denumirea corecta si trecem la pagina urmatoare. Pe la pag 5 mimez enervarea, spun un "Nu" mai raspicat si incepe fii-mea sa rada in hohote. Si se apuca sa dea paginile inapoi si ramanem socati ca stie sa spuna Minge, Suzi si multe altele. Ei da sa nu va imaginati ca daca o intreb ce e una sau alta spune.
E un soi de umor negru ?? Cum sa o stimulez sa vorbeasca cand parca ea face misto de noi??
Idei? Pareri? Sfaturi?
Ma confrunt momentan cu comportamente ciudate din partea Clarei si nu prea stiu ce sa fac.
Clara "minte" de multe ori . Am pus "" ca nu stiu cum sa definesc fenomenul. De ex, vine practicanta noua la gradi, ii spune Clarei sa isi aduca papucii, Clara vine cu perechea favorita (cei ai lui Max), fata intreaba "Clara astia sunt papucii tai?" si ea raspunde senin "Ja".
Acasa la fel: o vad ca a facut kk si o intreb. "Clara ai facut kk?". La fel de senin se aude un "Nein".
Nu se pune problema ca nu pricepe ce ii spui. Dar am senzatia ca pe ea o distreaza asa ceva. De unde are comportamentul asta nu stiu si nu stiu ce sau daca ar trebui sa fac ceva. Nu vreau sa ma trezesc ca la 3 ani minte de ingheata apele.
Si la fel face si cu vorbitul. Ia cartea, incepe sa arate cu degetul una alta si le spune la toate "Auto". Eu o corectez si spun denumirea corecta si trecem la pagina urmatoare. Pe la pag 5 mimez enervarea, spun un "Nu" mai raspicat si incepe fii-mea sa rada in hohote. Si se apuca sa dea paginile inapoi si ramanem socati ca stie sa spuna Minge, Suzi si multe altele. Ei da sa nu va imaginati ca daca o intreb ce e una sau alta spune.
E un soi de umor negru ?? Cum sa o stimulez sa vorbeasca cand parca ea face misto de noi??
Idei? Pareri? Sfaturi?
sâmbătă, 3 octombrie 2009
Anapoda
Incepand de ieri ora 16:00 tot programul meu planificat pentru week-end s-a dat peste cap.
Suna telefonul.
E tati. Eu inca la birou. Intreaba: "Auzi, mai stai mult?". Intreb: "Dar de ce? Ca nu ne grabim".
"Ba", raspunde consortul ca maine e 3 octombrie.
Si brusc ma luminez, ma panichez si ma enervez cumplit in interval de 1 sec.
Sarbatoarea nationala a Vaterland-ului pica sambata. 3 octombrie pica sambata. Adica va fi totul inchis. Adica trebuie sa mergem vineri dupa-amiaza tarziu la cumparaturi. Cosmar!!!
Am reusit sa plec abia pe la 5, la 5 jumate ieseam de la gradi. Socotim rapid si e clar ca nu putem merge cu Clara acum la cumparaturi ca nu e mancata si va fi asa nebunie ca sigur o apuca o criza.
Concluzie: eu raman cu Clara acasa, tati merge la cumparaturi. Intre timp ma dezmeticesc si ma apuc sa sun banda de romani care ca si noi n-au realizat ca avem week-end lung la magazine. Si toti se buculesc spre magazine.
Tati s-a dus si s-a intors peste 2 ore jumate cand in mod normal in max 1 ora suntem gata cu cumparaturile . Nasa ma anunta victorioasa ca a prins ultimul castravete si ultima caserola cu rosii de la Aldi.
Urasc cumparaturile vineri seara!
Azi urat afara, gri si vant. Am gatit, am redecorat camera Clarei, am facut curat si am reusit sa fac 20 min baie in liniste si pace ca am trimis trupa la locul de joaca.
Planificasem insa iesit la cumparaturi, ceva camasi pentru mine, ghete pentru Clara, pantaloni ptr tati. Acum trebuie sa mai astept o saptamana. :(
Iar luni iar am liber. Mai am 24 de zile de concediu pe anul asta si sefii au gasit mai atractiva varianta cu saptamana de 4 zile si cateva zile in bloc de Craciun decat sa imi iau 3 saptamani.
Si luni mergem la orelist si vom afla mai multe despre o probabila operatie de polipi. Ufff..nu-s deloc multumita cu ce a ajuns week-endul meu.
Suna telefonul.
E tati. Eu inca la birou. Intreaba: "Auzi, mai stai mult?". Intreb: "Dar de ce? Ca nu ne grabim".
"Ba", raspunde consortul ca maine e 3 octombrie.
Si brusc ma luminez, ma panichez si ma enervez cumplit in interval de 1 sec.
Sarbatoarea nationala a Vaterland-ului pica sambata. 3 octombrie pica sambata. Adica va fi totul inchis. Adica trebuie sa mergem vineri dupa-amiaza tarziu la cumparaturi. Cosmar!!!
Am reusit sa plec abia pe la 5, la 5 jumate ieseam de la gradi. Socotim rapid si e clar ca nu putem merge cu Clara acum la cumparaturi ca nu e mancata si va fi asa nebunie ca sigur o apuca o criza.
Concluzie: eu raman cu Clara acasa, tati merge la cumparaturi. Intre timp ma dezmeticesc si ma apuc sa sun banda de romani care ca si noi n-au realizat ca avem week-end lung la magazine. Si toti se buculesc spre magazine.
Tati s-a dus si s-a intors peste 2 ore jumate cand in mod normal in max 1 ora suntem gata cu cumparaturile . Nasa ma anunta victorioasa ca a prins ultimul castravete si ultima caserola cu rosii de la Aldi.
Urasc cumparaturile vineri seara!
Azi urat afara, gri si vant. Am gatit, am redecorat camera Clarei, am facut curat si am reusit sa fac 20 min baie in liniste si pace ca am trimis trupa la locul de joaca.
Planificasem insa iesit la cumparaturi, ceva camasi pentru mine, ghete pentru Clara, pantaloni ptr tati. Acum trebuie sa mai astept o saptamana. :(
Iar luni iar am liber. Mai am 24 de zile de concediu pe anul asta si sefii au gasit mai atractiva varianta cu saptamana de 4 zile si cateva zile in bloc de Craciun decat sa imi iau 3 saptamani.
Si luni mergem la orelist si vom afla mai multe despre o probabila operatie de polipi. Ufff..nu-s deloc multumita cu ce a ajuns week-endul meu.
joi, 1 octombrie 2009
Femeia de cariera
Primit cu dedicatie...il dau mai departe :)
Mircea Dinescu - Femei de carieră
Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu.
Muncim ca nişte tâmpite, îi mulţumim patronului că ne dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să ne afirmăm şi să ne ţinem de deadline. Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i mai vezi luni după-masă, când se deşteaptă din mahmureli de cinci stele. Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut ulcer de când mănânci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde.
Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal. Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook şi Power Point, coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte".În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti ţipând. Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 şi la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul ca o bidinea.
Scuză-mă, te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă...Munca e bună numai când ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai ales, îţi dă şi răgazul să-l cheltuieşti. Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţeşti muncind cinci zile pe săptămână şi să ameţeşti în bar două zile pe săptămână. Ăsta e raportul minim rezonabil.
Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood , care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital , nu e stresat deloc, face mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara.Pardon, noaptea. Nu se ştie când operează el pe creier şi mai face şi lecţii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri şi de convins opt clienţi să investească.
Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă drogate de gândul inept al unui perpetuum mobile. Au senzaţia că se poate orice. Că soţul, copilul, ciobănescul german şi siameza aşteaptă oricât; ei latră la unison cu mândrie că au o directoare în familie. Când ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le înţelegi masochismul, până la urmă. Pericolul dospeşte abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4,00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate şi puţin sex. Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni.
Când constaţi că fetiţa ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bâzâie că pe bona o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai demisia. Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucureşti când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile).
Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş. Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă şi i-ai spus lui "da", acoperind o secundă telefonul cu palma , apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei.
Mircea, fă-te că trăiesti! Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On şi Off, erau numai fixe cu roată şi fir cârlionţat.
Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna...
Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se poate.
Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu. Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa. Mi-a rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră deja în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fă-te că lucrezi!".. Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe. Până când vom pricepe omeneşte tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim.
Mircea Dinescu - Femei de carieră
Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu.
Muncim ca nişte tâmpite, îi mulţumim patronului că ne dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să ne afirmăm şi să ne ţinem de deadline. Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i mai vezi luni după-masă, când se deşteaptă din mahmureli de cinci stele. Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut ulcer de când mănânci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde.
Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal. Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook şi Power Point, coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte".În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti ţipând. Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 şi la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul ca o bidinea.
Scuză-mă, te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă...Munca e bună numai când ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai ales, îţi dă şi răgazul să-l cheltuieşti. Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţeşti muncind cinci zile pe săptămână şi să ameţeşti în bar două zile pe săptămână. Ăsta e raportul minim rezonabil.
Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood , care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital , nu e stresat deloc, face mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara.Pardon, noaptea. Nu se ştie când operează el pe creier şi mai face şi lecţii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri şi de convins opt clienţi să investească.
Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă drogate de gândul inept al unui perpetuum mobile. Au senzaţia că se poate orice. Că soţul, copilul, ciobănescul german şi siameza aşteaptă oricât; ei latră la unison cu mândrie că au o directoare în familie. Când ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le înţelegi masochismul, până la urmă. Pericolul dospeşte abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4,00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate şi puţin sex. Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni.
Când constaţi că fetiţa ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bâzâie că pe bona o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai demisia. Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucureşti când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile).
Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş. Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă şi i-ai spus lui "da", acoperind o secundă telefonul cu palma , apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei.
Mircea, fă-te că trăiesti! Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On şi Off, erau numai fixe cu roată şi fir cârlionţat.
Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna...
Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se poate.
Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu. Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa. Mi-a rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră deja în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fă-te că lucrezi!".. Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe. Până când vom pricepe omeneşte tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim.
marți, 29 septembrie 2009
luni, 28 septembrie 2009
Comentariu literar al unei manele
D'ale emailului citire :) va invitam
„Trei luni de senzaţii” de Florin Peşte
Comentariu literar
Incă din primele versuri, autorul plasează acţiunea într-un mediu feeric.
Ce miracol şi ce vrajă
Stau cu gagica pe plajă
Prin folosirea cuvintelor miracol şi vrajă, poetul ne trimite într-o lume magică, interzisă muritorilor de rând. Efectul este completat de plasarea celor doi protagonişti pe plajă – trimitere directă la infinitul mării, care ar putea sugera şi iubirea nesfârşită, dar şi eternitatea. Nisipul ne duce cu gândul la scurgerea timpului, autorul reuşind astfel să îmbine prin folosirea unui singur cuvânt, atât infinitul cât şi perenul.
În următoarele două versuri, poetul doreşte să împace relativa bipolaritate dintre infinit şi peren.
Am chef de distractie
3 luni de senzatie
Conştient de clipa fermecată pe care o trăieşte, autorul îşi avertizează ascultătorul (cititorul) că iubirea nesfârşită, dragostea profundă, infinitultul, alfa şi omega, arde intens, asemeni razelor unei zile însorite de vară, comprimându-se în “3 luni de senzaţie”. Necuprinsul este asfel încadrat în limite foarte bine delimitate - trei luni – iar profunzimea sentimentelor umane îmbracă forma senzaţiilor.
Iubirea magică nu are suişuri sau coborâşuri. Aşa cum spune şi poetul, cuvintele de ordine în cazul unei asemenea iubiri sunt cheful şi distracţia alături de gagiu sau gagică.
Folosirea cuvintelor nu este deloc întâmplătoare. Elementele de argou: gagiul, gagica vin să sugereze faptul că cel care vorbeşte este un om asemeni nouă, care însă, conform preceptului biblic, şi-a pus în valoare, talanţii, reuşind să pătrundă într-o lume de vis.
A doua strofă a cântecului descrie opulenţa de care se bucură eroul.
Dau o cheie la mertan
Si am plecat pe litoral
Mi-am pus plinul de benzina
Si in dreapta o blondina
„Merţan”-ul face trimitere la stilul de viaţă al marilor padişahi. Folosirea expresiei „plinul de benzină” nu este deloc întâmplătoare. Ea ilustrează verticalitatea convingerilor personajului principal. El nu operează cu jumătăţi de măsură. Totul sau nimic pare a fi deviza după care se conduce.
Noţiunea plin, are şi un sens metaforic. Ea prezintă maturitatea dragostei dintre cei doi, care tind spre perfecţiune. Acest lucru este confirmat şi de termenii cu care este descrisă marea iubirea a personajului nostru. Fata cu care se iubeste eroul principal nu este o fată oarecare. Ea este o „blondină” - simbol al frumuseţii feminine, aşezate la dreapta bărbatului. Afirmaţia este întărită în versul al doilea din cea de a treia strofă.
Am mertanul de mult timp
Si-o blondina prototip
E a mea numai a mea
Si-mi petrec vara cu ea
Hiperbola “blondină prototip” descrie în profunzime calităţile greu de egalat ale iubitei, ea fiind o fiinţă unică. Prin folosirea unui termen tehnic pentru a-şi descrie iubita – “prototip” – autorul ne reaminteşte că dragostea lui este asemeni ţinuturilor exotice, fascinante dar încă neexplorate în profunzime, afirmaţia fiind întărită şi de plasarea poveştii în anotimpul de vară.
Ultima strofă descrie actul de iubire dintre cei doi. În primele două versuri, ne este prezentată atmosfera care domneşte între îndrăcostiţi.
Marea neagra e calduta
Blonda-i sexy si finuta
Iubirea se consumă în apa caldă a mării.. Cristalinul mării descrie sentimentele celor doi iar căldura apei descrie relaţia dintre ei. Dragostea dintre cei doi este imună la scurgerea timpului
Ziua stau cu ea la soare
Noaptea o scot la plïmbare
Succesiunea zi noapte nu poate perturba trăirile profunde alte tinerilor îndrăgostiţi, dar autorul lasă o portiţă de ieşire din această idilă aproape perfectă. Folosirea termenului “noaptea” din ultimul vers avertizează cititorul că totul poate fi perfectibil, chiar şi iubirea, iar dacă peste iubirea dintre cei doi s-ar lăsa întunericul, eroul va trece şi peste acest obstacol. Este vorba doar de 3 luni de distracţie.
„Trei luni de senzaţii” de Florin Peşte
Comentariu literar
Incă din primele versuri, autorul plasează acţiunea într-un mediu feeric.
Ce miracol şi ce vrajă
Stau cu gagica pe plajă
Prin folosirea cuvintelor miracol şi vrajă, poetul ne trimite într-o lume magică, interzisă muritorilor de rând. Efectul este completat de plasarea celor doi protagonişti pe plajă – trimitere directă la infinitul mării, care ar putea sugera şi iubirea nesfârşită, dar şi eternitatea. Nisipul ne duce cu gândul la scurgerea timpului, autorul reuşind astfel să îmbine prin folosirea unui singur cuvânt, atât infinitul cât şi perenul.
În următoarele două versuri, poetul doreşte să împace relativa bipolaritate dintre infinit şi peren.
Am chef de distractie
3 luni de senzatie
Conştient de clipa fermecată pe care o trăieşte, autorul îşi avertizează ascultătorul (cititorul) că iubirea nesfârşită, dragostea profundă, infinitultul, alfa şi omega, arde intens, asemeni razelor unei zile însorite de vară, comprimându-se în “3 luni de senzaţie”. Necuprinsul este asfel încadrat în limite foarte bine delimitate - trei luni – iar profunzimea sentimentelor umane îmbracă forma senzaţiilor.
Iubirea magică nu are suişuri sau coborâşuri. Aşa cum spune şi poetul, cuvintele de ordine în cazul unei asemenea iubiri sunt cheful şi distracţia alături de gagiu sau gagică.
Folosirea cuvintelor nu este deloc întâmplătoare. Elementele de argou: gagiul, gagica vin să sugereze faptul că cel care vorbeşte este un om asemeni nouă, care însă, conform preceptului biblic, şi-a pus în valoare, talanţii, reuşind să pătrundă într-o lume de vis.
A doua strofă a cântecului descrie opulenţa de care se bucură eroul.
Dau o cheie la mertan
Si am plecat pe litoral
Mi-am pus plinul de benzina
Si in dreapta o blondina
„Merţan”-ul face trimitere la stilul de viaţă al marilor padişahi. Folosirea expresiei „plinul de benzină” nu este deloc întâmplătoare. Ea ilustrează verticalitatea convingerilor personajului principal. El nu operează cu jumătăţi de măsură. Totul sau nimic pare a fi deviza după care se conduce.
Noţiunea plin, are şi un sens metaforic. Ea prezintă maturitatea dragostei dintre cei doi, care tind spre perfecţiune. Acest lucru este confirmat şi de termenii cu care este descrisă marea iubirea a personajului nostru. Fata cu care se iubeste eroul principal nu este o fată oarecare. Ea este o „blondină” - simbol al frumuseţii feminine, aşezate la dreapta bărbatului. Afirmaţia este întărită în versul al doilea din cea de a treia strofă.
Am mertanul de mult timp
Si-o blondina prototip
E a mea numai a mea
Si-mi petrec vara cu ea
Hiperbola “blondină prototip” descrie în profunzime calităţile greu de egalat ale iubitei, ea fiind o fiinţă unică. Prin folosirea unui termen tehnic pentru a-şi descrie iubita – “prototip” – autorul ne reaminteşte că dragostea lui este asemeni ţinuturilor exotice, fascinante dar încă neexplorate în profunzime, afirmaţia fiind întărită şi de plasarea poveştii în anotimpul de vară.
Ultima strofă descrie actul de iubire dintre cei doi. În primele două versuri, ne este prezentată atmosfera care domneşte între îndrăcostiţi.
Marea neagra e calduta
Blonda-i sexy si finuta
Iubirea se consumă în apa caldă a mării.. Cristalinul mării descrie sentimentele celor doi iar căldura apei descrie relaţia dintre ei. Dragostea dintre cei doi este imună la scurgerea timpului
Ziua stau cu ea la soare
Noaptea o scot la plïmbare
Succesiunea zi noapte nu poate perturba trăirile profunde alte tinerilor îndrăgostiţi, dar autorul lasă o portiţă de ieşire din această idilă aproape perfectă. Folosirea termenului “noaptea” din ultimul vers avertizează cititorul că totul poate fi perfectibil, chiar şi iubirea, iar dacă peste iubirea dintre cei doi s-ar lăsa întunericul, eroul va trece şi peste acest obstacol. Este vorba doar de 3 luni de distracţie.
duminică, 27 septembrie 2009
In natura
Astazi ca si ieri de altfel a fost o zi superba de toamna. Iar faptul ca a fost si week-end e aproape o minune asa ca am stat mai mult pe afara desi curg mucii rauri rauri.
Azi a fost in plan curatenie in gradina, adunat recolta (leustean, tarhon si ardei iute) si mers la ferma sa ne uitam la animale si sa ne plimbam prin padure.
Cateva poze din actiune:
sâmbătă, 26 septembrie 2009
Inainte sa plecam de acasa
avem un adevarat ritual. Ne plimbam cu masina, scotocim, facem o criza, negociem cu mama si cu tata pe cine luam cu noi, daca ne trebuie caruciorul de papusi etc.
Cateva exemple de azi dimineata facute cu chiu cu vai ca nu sta la poze pentru nimic in lume.
vineri, 25 septembrie 2009
Tandrete maxima
Ieri m-a topit Clara. Mi-a pus manuta pe fata, m-a mangaiat si mi-a spus asa de tandru si de cald : meine mami. Adica mama mea.
Treaba asta cu "a mea" m-a dat pe spate. Eram eu mami dar acum sunt mama ei.
Grozav!!
Treaba asta cu "a mea" m-a dat pe spate. Eram eu mami dar acum sunt mama ei.
Grozav!!
marți, 22 septembrie 2009
Romania tara mea
Din ciclul rasul plansul tocmai primit pe e-mail
Andrei PLEŞU
Brancardierul român
Cînd intri într-un spital occidental, intri într-o maşinărie. Iar cînd ieşi, mort sau viu, porţi toate însemnele procedurilor standard prin care ai trecut. Nici o surpriză, nici o aproximaţie, nici un mister.
Cînd intri într-un spital românesc, intri într-o pagină de literatură. Lucrurile se desfăşoară imprevizibil, ezită între moţăială şi perplexitate, între precipitări palpitante şi lentori turceşti, între reguli aspre şi relativism balcanic. Ai parte şi de duioşii materne (capeţi pastiluţe şi păpică, eşti invitat să ridici mînuţele şi să-ţi scoţi pijămăluţa), dar şi de bruftuluială pedagogică sau de plictisite răceli funcţionale.
E aventuros, e omeneşte, e „plin de viaţă“. Precaritatea stimulează imaginaţia. Toţi, medici, infirmiere şi pacienţi, caută soluţii ingenioase pentru probleme care, în mod normal, se rezolvă rutinier. Bunăvoinţa alternează cu exasperarea, organizarea lasă mereu spaţiu de joc pentru manevre arbitrare, ghinioane sau noroace. E aventuros. E provocator. Nu te plictiseşti. Adică e ca şi în afara zidurilor spitalului. Nu eşti în altă lume: eşti acasă!
Şi fiecare se descurcă cum poate. În ultima vreme, am avut parte şi de eficienţa apuseană şi de lirica proză autohtonă. Am amintiri de neşters. De pildă întîlnirea cu un brancardier din cutare spital (local), unde trebuia să fiu cercetat cardiologic.
Cercetarea cu pricina implica, după încheierea ei, mai multe ore de imobilitate. În banalele spitale capitaliste, eşti dus la locul faptei cu patul (pe rotile) din salon şi eşti adus înapoi cu acelaşi pat. La noi, patul din salon e un pat stabil, matrimonial, greu de mutat din loc. Aşa că te duci pe jos şi te întorci pe o targă ambulantă. Problema e că trebuie să ajungi de pe targă în pat fără să te mişti. Problema e şi că targa nu încape în rezerva în care se află patul. E momentul în care intră în scenă brancardierul: un băiat mărunţel şi binevoitor, obligat să rezolve lucrurile prin mijloace proprii.
„Trebuie să vă pun în pat“, mă anunţă, tehnic, amicul. „Şi cum facem?“, întreb eu, oarecum încurcat. „Vă iau în braţe!“ „Matale nu ştii ce spui!“ – zic, surîzînd zburdalnic. „Am peste o sută de kile!“ „Nu-i nimic, sînt obişnuit!“, răspunde bonom preopinentul, aducînd un candid omagiu bunăstării dîmboviţene, cu efectele ei radicale asupra siluetei.
Pînă să fac o listă de argumente descurajante, omul se pune pe treabă. Scoate dintr-o geantă un brîu de piele, o chingă, o cingătoare din cele pe care şi le pun hamalii de mobile şi piane, ca să ridice greutatea mai uşor, fără risc de hernie. Se înhămează rapid, cu mişcări experte şi, pînă să perorez compătimitor, mă ia în braţe, ca pe un prunc hipertrofic, lovit de dambla. Mă pomenesc cu nasul în gîtlejul lui şi văd o mică apocalipsă organică: vene care se dilată, gata să pocnească, şi o parcelă de piele care se învineţeşte ameninţător. Brancardierul e, poate, salvarea mea, dar eu sînt, cu siguranţă, apoplexia lui.. Am ajuns în pat cu o conştiinţă vinovată şi cu un durabil amor frăţesc pentru binefăcătorul meu. Aşa ceva nu poţi trăi într-un „stabilament“ civilizat. Orice contact uman, orice emoţie, orice frison psihanalitic sînt excluse. Şi, în vreme ce spitalul apusean e un loc fără memorie, spitalul nostru strămoşesc e o interminabilă sursă de amintiri, ca aceea pe care tocmai am povestit-o.
Apropo: există şcoli care să formeze brancardieri? Sau trebuie să umplem spitalele cu filozofi reciclaţi, capabili să ia în braţe, prin puterea gîndului, pacienţi de mare tonaj? Dar asta e o problemă de reformă a învăţămîntului, pe care guvernul şi preşedinţia o vor tranşa ferm, dacă nu acum, măcar în mandatul urmator
Andrei PLEŞU
Brancardierul român
Cînd intri într-un spital occidental, intri într-o maşinărie. Iar cînd ieşi, mort sau viu, porţi toate însemnele procedurilor standard prin care ai trecut. Nici o surpriză, nici o aproximaţie, nici un mister.
Cînd intri într-un spital românesc, intri într-o pagină de literatură. Lucrurile se desfăşoară imprevizibil, ezită între moţăială şi perplexitate, între precipitări palpitante şi lentori turceşti, între reguli aspre şi relativism balcanic. Ai parte şi de duioşii materne (capeţi pastiluţe şi păpică, eşti invitat să ridici mînuţele şi să-ţi scoţi pijămăluţa), dar şi de bruftuluială pedagogică sau de plictisite răceli funcţionale.
E aventuros, e omeneşte, e „plin de viaţă“. Precaritatea stimulează imaginaţia. Toţi, medici, infirmiere şi pacienţi, caută soluţii ingenioase pentru probleme care, în mod normal, se rezolvă rutinier. Bunăvoinţa alternează cu exasperarea, organizarea lasă mereu spaţiu de joc pentru manevre arbitrare, ghinioane sau noroace. E aventuros. E provocator. Nu te plictiseşti. Adică e ca şi în afara zidurilor spitalului. Nu eşti în altă lume: eşti acasă!
Şi fiecare se descurcă cum poate. În ultima vreme, am avut parte şi de eficienţa apuseană şi de lirica proză autohtonă. Am amintiri de neşters. De pildă întîlnirea cu un brancardier din cutare spital (local), unde trebuia să fiu cercetat cardiologic.
Cercetarea cu pricina implica, după încheierea ei, mai multe ore de imobilitate. În banalele spitale capitaliste, eşti dus la locul faptei cu patul (pe rotile) din salon şi eşti adus înapoi cu acelaşi pat. La noi, patul din salon e un pat stabil, matrimonial, greu de mutat din loc. Aşa că te duci pe jos şi te întorci pe o targă ambulantă. Problema e că trebuie să ajungi de pe targă în pat fără să te mişti. Problema e şi că targa nu încape în rezerva în care se află patul. E momentul în care intră în scenă brancardierul: un băiat mărunţel şi binevoitor, obligat să rezolve lucrurile prin mijloace proprii.
„Trebuie să vă pun în pat“, mă anunţă, tehnic, amicul. „Şi cum facem?“, întreb eu, oarecum încurcat. „Vă iau în braţe!“ „Matale nu ştii ce spui!“ – zic, surîzînd zburdalnic. „Am peste o sută de kile!“ „Nu-i nimic, sînt obişnuit!“, răspunde bonom preopinentul, aducînd un candid omagiu bunăstării dîmboviţene, cu efectele ei radicale asupra siluetei.
Pînă să fac o listă de argumente descurajante, omul se pune pe treabă. Scoate dintr-o geantă un brîu de piele, o chingă, o cingătoare din cele pe care şi le pun hamalii de mobile şi piane, ca să ridice greutatea mai uşor, fără risc de hernie. Se înhămează rapid, cu mişcări experte şi, pînă să perorez compătimitor, mă ia în braţe, ca pe un prunc hipertrofic, lovit de dambla. Mă pomenesc cu nasul în gîtlejul lui şi văd o mică apocalipsă organică: vene care se dilată, gata să pocnească, şi o parcelă de piele care se învineţeşte ameninţător. Brancardierul e, poate, salvarea mea, dar eu sînt, cu siguranţă, apoplexia lui.. Am ajuns în pat cu o conştiinţă vinovată şi cu un durabil amor frăţesc pentru binefăcătorul meu. Aşa ceva nu poţi trăi într-un „stabilament“ civilizat. Orice contact uman, orice emoţie, orice frison psihanalitic sînt excluse. Şi, în vreme ce spitalul apusean e un loc fără memorie, spitalul nostru strămoşesc e o interminabilă sursă de amintiri, ca aceea pe care tocmai am povestit-o.
Apropo: există şcoli care să formeze brancardieri? Sau trebuie să umplem spitalele cu filozofi reciclaţi, capabili să ia în braţe, prin puterea gîndului, pacienţi de mare tonaj? Dar asta e o problemă de reformă a învăţămîntului, pe care guvernul şi preşedinţia o vor tranşa ferm, dacă nu acum, măcar în mandatul urmator
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
