Chaos in Vaterland

Mai are cineva ideea preconceputa ca japonezii vorbesc foarte bine engleza? Da?! Foarte rau, foarte rau. Pentru ca nu vorbesc bine, vorbesc groaznic. Dar sunt distractivi si te pradaesti de ras cum se uita la tine ca la felul 14 cand te apuca rasul si nu te mai poti oprii.

Mai are cineva ideea preconceputa ca nemtii sunt punctuali, corecti si responsabili? DA??!! Nu se poate! Atunci e clar ca daca (inca) ai ideea asta, ai trecut prin Vaterland numai prin vacanta sau cunosti numai oameni din generatia peste 60 care intradevar sunt exact asa cum se spune. Nu vreau sa discriminez, normal ca exista exceptii si inca unele grozave dar multimea castiga putere si incepe sa indese in fundul sacului exceptiile astea fantastice cu care iti e mai mare dragul sa lucrezi si sa conlocuiesti.

Poate va mirati ce m-a apucat. Ei bine nu s-a intamplat nimic deosebit. O zi normala de munca cu oameni care nu stiu care cum sa fuga de responsabilitati si clar de munca. O zi in care semnaland o problema care iar a fost bagat sub pres de ceva timp doar doar se uita de ea, am reusit sa imi pun mai mult de jumatate de colegi in cap. Ca ce m-a apucat?!

Mai fratilor la mine au gresit ceva parintii. Nu stiu care din ei dar presupun ca tata ca el avea un simt extrem de pregnant al dreptatii si corectitudinii. Mama e mai smechera, mai stie sa inchida un ochi si sa il deschida exact cand trebuie.

Deci eu am un simt pregnant al responsabilitatii. Adica daca stiu ca trebuie sa ma ocup de ceva si nu as face-o nu dorm noaptea, ma framant, ma iau la tranta cu constiinta si tot timpul pierd. In concluzie: nu ma potrivesc in lumea in care ma invart. Sunt din start cea care pierde pentru ca nu innot cu multimea ci ma incapatanez sa urmez drumul ala corect. Uite de aia nu am eu nici o sansa sa ajung manager si de aia nici nu vreau sa calc pe asemenea carari in viata mea profesionala. Mai bine plec in pelerinaj la Meka prin desert ca amaratul ala de emir macar asa am sanse sa scrie cineva o balada despre mine. De...daca nu m-am nascut Pocitan-ben-Pehlivan .

Nici un stiu cum ma simt acum. Nu sunt frustata, nu sunt nici amarata. Cred ca sunt dezamajita. A da...si am o lehamite de zile mari. Asa ca am luat o pauza impusa sa imi vars naduful.

Plus ca azi am mai facut o greseala si am tutuit un coleg nou si saracu aproape a facut stop cardiac din cauza indraznelii mele.

Si uite asa imi vine sa imi fac bagajele si sa plec. Intrebarea e unde? Uff...uite ce se intampla daca nu am castigat la lotto. Imi cumparam o insula pustie si se rezolva problema.

La plimbare

Schimpft wie ein Rohrspatz - bilant la un an

Avem intre timp si datele bilantului la un an de zile.

Greutate: 9.150 g - un pic sub medie
Inaltime : 80 cm - adica peste medie si ne-am mirat ca la noi in ambele familii femeile sunt micutze
Circumferinta cap: 46 cm

Iar tanti doctor a notat la Clara in carnetel asa ca sa ramana pentru toata viata : "Sie schimpft wie ein Rohrspatz". :) Adica nu era suficient ca ne-a spus moasa dupa o saptamana de la nastere ca bubu mic va deveni o adevarata "Zicke" acum avem la un an distanta confirmarea ca a avut dreptate. Mai sa fie! :)

PS:

"Zicke" este un atribut nu prea maguligor in limba germana. In engleza s-ar traduce prin "bitch". Moasa nu a vrut sa jigneasca copilul ci doar sa sublinieze cat de afurisita si incapatzanata e cand vrea ea ceva sau cand nu are ea chef de ce ai tu. :)

"Schimpfen wie ein Rohrspatz" s-ar traduce mot-a-mot prin "injura ca la usa cortului". Ceea ce iar nu se potriveste direct. Ideea a fost aceeasi: stie sa te certe si sa comenteze cand nu-i place sau nu-i convine ceva si inca cum. Dupa ce a fost controlata, verificata, trasa, impinsa ca de... asa e controlul la un an :), a certat-o pe tanti doctor fara scrupule. Cu tot cu gesticularile de rigoare. De unde inspiratia pediatrei si consemnarea faptului in carnetul copilului. Pana una alta nu e rau. Cand va creste si am sa-i povestesc cum facea scot si dovada la inaintare.

Intermezzo cu revenire

Uite ca a venit februarie si n-am mai dat nici un semn de viata. Clara s-a nascut totusi anul trecut pe 25 ianuarie la 01:03, fix la termen. :)

Iar anul acesta fix la aceeasi ora ne-a trezit din somn in urlete ce pareau a fi de foame. (*mica paranteza: se pare ca sufera de punctualitate ca mami ei :)).
Si-a primit portia de lapte, urletele au ramas insa si au continuat pana dimineata. Daca ne-am mirat sau am fost surprinsi? Sincer nu si dupa cum punea mana la ureche ne-a fost clar ca iar are otita. Asa ca am anulat petrecerea, a ramas sa vina doar nasi, am fost la spital sa ne luam tratamentul si ne-am rugat la cel de sus sa fie cat de cat bine dispusa sa putem rupe turta si servi un pic de tort.



Nu ne-a dezamajit mititica desi o durea inca urechea si avea un pic de febra. S-a rupt si turta, s-a papat si tort si am trecut si la alesul de pe tava. Iar copilul a aratat ce ii curge prin vene:

- primul obiect ales a fost un cititor de card USB (IT-ul sa traiasca :))

- apoi pixul si

- fardurile

si desi obiceiul spune 3 obiecte am lasat 5 ca tocmai incepuse sa se distreze Clara copios si nu am vrut sa intrerupem. Asa ca au urmat:

- cardul de bani si

- sticlutza de parfum Nina Ricci

In concluzie a fost o aniversare placuta, nu tocmai ideala din cauza otitei dar in familie si pana una alta asta a contat cel mai mult.

Iar a doua zi am inceput serviciul. Si uite asa se explica si absenta mea indelungata. Caci ce era vorba ca va fi mai bine, s-a transformat intr-un an in mai rau.

Sweet Memories

Am gasit in calculatorul de la serviciu. Bubu mic la mami in burtica :)